Vechimea satului se pierde în negura vremurilor, prima aşezare fiind cea de pe Izunie, din perioada neoliticului, acolo găsindu-se şi astăzi două vetre de ars ceramică ţărănească, adică vase de lut pentru trebuinţa zilnică a locuitorilor. Altă aşezare a satului a fost pe Holmul Bajurii, la hotarul cu Teioasa, dar datorită alunecărilor de teren, partea aceea de sat a fost strămutată peste pârâul Spălătoresei, devenind partea ,,din Vale” a satului, unde a fost ctitorită şi prima biserică cu primul cimitir al satului Bajura. Bănuim că satul Bajura a fost un sat de răzeşi înstăriţi, el nefiind închinat vreunei mănăstiri mari din Moldova aşa cum se practica în vechime de domnitori, ţăranii având proprietăţi de pământuri, pe care uneori le pierdeau în favoarea altora, aşa cum reiese din documentele studiate. Atestarea documentară a bisericii din sat este din anul 1752, ea fiind ctitoria unui anume Chiriac Negri, probabil un om mai înstărit care a pus umărul la construirea lăcaşului de cult ortodox, care cu reparaţii anuale, va dăinui până în anul 1911 când este sfinţită actuala biserică, construită cu ajutorul Primăriei Darabani, a enoriaşilor din satul Bajura, dar prin osteneala preotului Gheorghe Hadârcă venit din Basarabia, cel care a fost şi primul învăţător din sat titularizat, din anul 1893. Pitorească era fosta bisericuţă din bârne de pe Vale. Din descrierile contemporanilor, aceasta era construită într-un pâlc de stejari retezaţi şi care au ţinut loc de furci, masa altarului fiind construită dintr-un stejar foarte gros, retezat la înălţimea de un metru, iar podeala făcută din scândură cioplită cu barda, era la distanţă de o jumătate de metru de pământ, astfel că dedesubt era gol, copiii din sat căutând ouăle găinilor care cuibăreau sub biserică. Uşa era din stejar cioplit din bardă, ferecată în fier forjat la covălie, geamurile erau din ochiuri mici de sticlă fără toc, unse direct în perete, iar acoperişul era din paie şi stuf, în fiecare primăvară, înainte de Paşte, tinerii din sat, flăcăi şi fete participau la repararea acoperişului şi la ungerea cu humă a pereţilor, material care se găsea din belşug pe Holm. Acestei biserici i-a dăruit Logofătul Teodor Balş, stăpânul Darabanilor, Sfânta Evanghelie legată în alamă aurită şi semnată de donator în anul 1857, care a fost apoi mutată în noua biserică de cărămidă, ctitorită în mijlocul satului. Legenda păstrată în sat spune că înainte de construcţia bisericii noi, a fost măsurată umbra unui om bătrân pentru a fi amplasat altarul, persoană care la scurt timp a şi murit, dar biserica a dăinuit. Până la construcţia acestei biserici unde slujesc eu astăzi, în biserica veche a satului Voicăuţi-Bajura au slujit mai mulţi preoţi şi dascăli, amintind aici pe preotul Mihalachi cu dascălul Grigoraş la 1774, preoţii Dumitru Baican, M. Vasiliu şi Anton Hadârcă menţionaţi la împroprietărirea din 1864, şi nu în ultimul rând pe preotul Gheorghe Hadârcă cel care a ctitorit biserica. Acestuia, i-a urmat Grigorie Baz, un preot luminat, învăţător, scriitor de piese de teatru (a scris două piese pentru elevi intitulate ,,Satana” şi ,,Cinci pâni”), era constructor de viori şi a lucrat cu propriile mâini scena şcolii din sat, pe care se dădeau spectacole şi serbări şcolare, scenă demolată, fără a fi măcar fotografiată în timpul direcţiunii d-lui Hriţcu Ioan, din motive obiective de modernizare a şcolii cu termopane. A urmat în parohie preotul Amălinei Neculai, un om harnic şi gospodar care a păstorit biserica dimpreună cu dascălul Duzinschi Petrache până în anul 1984, când din motive de sănătate s-a pensionat. Eu sunt născut la 25 mai 1959 în Vatra Dornei, am fost hirotonit pe data de 01.10.1984 diacon la Catedrala Mitropolitană Iaşi, iar preot, hirotonit pe data de 06.10.1984 de către IPS Pimen Suceveanul. Imediat am venit la Bajura unde am ţinut prima slujbă pe 26 octombrie 1984, ziua de hram a satului, în care m-am integrat din primele clipe. Satul, cu bunele şi relele lui, m-a adoptat imediat, dar la acea vreme fiind C.A.P., am fost nevoit să iau parcică de sfeclă de zahăr ca să pot ţine grădina, deoarece era un inginer agronom dur care nu tolera nici pe preot ca să nu aibă parcelă, aşa că la Revoluţia din 1989, inginerul a fost nevoit să plece din sat, deşi avea o casă aici. Am colaborat cu doi dascăli, anume un an cu Duzinschi Petrache şi un an cu Ciobanu Constantin, Dumnezeu să-i odihnească, iar din anul 1986 şi până în prezent, fac slujbele cu dascălul Mihăilă Ghe. Dumitru, un om predestinat acestei meserii, cum altul rar găseşti. Am găsit biserica cu zidul crăpat de sus până jos în partea de răsărit, urmare a bombardamentului rusesc din iunie 1941 când a fost distrusă turla mare, şi m-am pus pe treabă. Am făcut reparaţii aproape capitale între anii 1992 – 1994, când, ajutat de primarul de atunci, Haha Dumitru, fiu al satului, am făcut şi gardul de aproape 500 m.l., biserica fiind resfinţită pe data de 26 iulie 1998, în prezenţa PS Calinic Botoşăneanul, dată la care am primit şi gradul de Econom Stavrofor. Nu am stat nicio clipă fără să fac ceva: am făcut Prăznicarul, singurul din raza oraşului, finalizat în anul 2004, cu ajutorul celor care lucrează în străinătate, iar în anul 2008 am definitivat gardul cimitirului din sat, cu ajutorul material al tuturor locuitorilor satului, aici fiind înmormântaţi şi defuncţii din celelalte culte cu care comunic mereu, în scopul liniştii şi înţelegerii locale. Cu ajutorul exclusiv al enoriaşului Aparaschivei Gelu, fiu al satului, am construit foarte necesarul Lumânărar şi Troiţa din curtea bisericii, iar în perspectivă am mai multe proiecte ambiţioase. În primul rând, este necesară construcţia unei noi clopotniţe, cea veche din lemn fiind putrezită, obiectiv pe care, la propunerea enoriaşilor, îl voi face la poarta bisericii, ca să dea impresia de mănăstire. Apoi urmează să facem încălzire centrală, într-o clădire separată şi la distanţă de clădirea bisericii ca să nu fie afectat aspectul estetic şi arhitectura ca la alte bisericii care au lipit câte o coşmelie ca un apendice de biserică, stricând estetica lăcaşului. În sfârşit, am un proiect ambiţios, şi dacă voi fi ajutat de enoriaşi, vreau să construiesc o clădire cu un nivel sau două, în care să fac un muzeu al satului, leagăn al ortodoxiei locului. Un fiu al satului care deocamdată a dorit să rămână anonim, are o colecţie impresionantă de obiecte privind civilizaţia ţăranului român din Bajura, începând cu obiecte din lemn, ţesături, obiecte casnice, ceramică, costume naţionale, obiecte de cult bisericesc şi terminând cu documente istorice şi fotografii care privesc istoria satului şi localităţii Darabani în general, ce merită să fie conservate pentru viitorime. Despre sat, pot spune că este unul din cele mai mari din Moldova, dar şi mai dezvoltat, mulţi tineri lucrând în străinătate, aşa că în ultimii ani în sat au fost construite case impresionante ca mărime, confort şi arhitectură, banii câştigaţi în afară fiind investiţi şi cheltuiţi cu folos acasă. Dar ca şi în toată ţara, în sat a scăzut natalitatea, anul acesta de exemplu am avut doar 7 botezuri, în timp ce numărul înmormântărilor a ajuns la 15, deci este vorba despre acelaşi fenomen de îmbătrânire şi scădere a populaţiei satului, însă chiar şi aşa, am avut 10 cununii religioase, fapt ce denotă că tinerii optează pentru întemeierea unei familii, lucru îmbucurător. Nu în ultimul rând, ne mândrim cu cel mai în vârstă bărbat din zonă, cu veteranul de război Beţianu Constantin care a trecut pe 102 ani de viaţă, fiind perfect lucid şi încă viguros. Ce nu depinde însă de noi, ci de administraţia locală este finalizarea aducţiunii de apă în sat, ţevile fiind deja montate, stabilirea a două gropi unde sătenii să depoziteze gunoiul, anume una pe deal şi una pe vale, aducerea măcar a unui tun ca decor la modestul monument al eroilor din faţa bisericii, reparaţia unor drumuri distruse de viiturile anului 2010, iar de la cei mari pe care îi votăm o dată la patru ani, crearea de locuri de muncă în ţară pentru ca tinerii să nu mai plece în afară şi să se depopuleze satul, viabil încă din punct de vedere al populaţiei. În încheiere, chiar dacă cineva se va supăra, vreau să arăt că Parohia Bajura nu a fost şi nu este ajutată nici de Protopopiatul Darabani şi nici de Părintele Protopop deşi, la construcţia Brutăriei Protopopiatului care ar fi trebuit să fie non-profit, Parohia Bajura dimpreună cu preotul şi dascălul au donat sume de bani, despre care bănuiesc că ori au fost uitate, ori au fost rătăcite prin evidenţele contabile. Cineva poate crede că Parohia Bajura este foarte bogată, dar eu spun că sunt persoane fizice în cadrul Protopopiatului Darabani care sunt mai bogate şi mai înstărite în averile proprii decât săraca parohie, mergându-se probabil cu zicala inversă: să-ţi faci comori pe pământ nu în ceruri. De unde reiese că Dumnezeu şi-a întors faţa la Parohia Bajura, dar unii dintre slujitorii lui care sunt mai marii mei, nu! În rest, doamne ajută la toată lumea şi cu Dumnezeu înainte !
Preot Paroh, Econom Stavrofor Buhăianu Virgil
